kofilm
Administrator
 Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 2163
|
|
Turism cultural. Mocanite in Carpati
3 martie 2006
Mereu observam cum tehnica veche, astazi demodata, sau greoaie, sau la un moment dat pur si simplu neeconomica, devine cultura cautata de turisti. Este si cazul trenurilor forestiere pe linie ingusta care de zeci de ani cara neobosit lemn din padure, asa numitele mocanite.
Trebuie sa recunoastem ca multe frumuseti realizate in epoci trecute au fost pastrate numai pentru ca au lipsit banii pentru a le inlocui. Iar cei ce le-au pastrat au fost rasplatiti. Este vorba despre un trenulet care nu numai ca functioneaza ca in trecut, dar care a devenit si foarte iubit de turistii sositi de pretutindeni - mocanita din Valea Vaserului. De la Viseul de Sus si pana aproape de culmea care formeaza granita cu Ucraina, mocanita insoteste Vaserul, un important afluent al Viseului, pe o distanta de mai bine de 40 km. Cu exceptia unui dublu sir de case in prelungirea Viseului de Sus, valea este practic nelocuita si muntii de pe ambele maluri ale Vaserului sunt acoperiti de paduri de rasinoase. Sigur, intretinerea unei cai ferate inguste in munti este dificila, fiecare ploaie mai serioasa, fiecare topire a zapezii afecteaza terasamentul, rupe sina, pune nenumarate probleme. Intr-un fel sau altul, cand mai bine cand mai prost, circulatia mocanitei s-a desfasurat in general fara intreruperi. Pana cu cativa ani in urma, cand niste oameni inimosi au reusit, cu sprijin international, sa asigure o intretinere regulata si de calitate a caii ferate. In atelierele mocanitei se repara locomotive vechi cu aburi, unele construite la Resita, altele si mai vechi, din perioada austro-ungara, aduse de prin alte locuri, de unde s-a desfiintat linia de tren forestier. Se repara si vagoanele pentru busteni si se construiesc vagoane pentru turisti, unele deschise, de vara, numite "terasa", altele inchise, avand si sobite, pentru sezonul rece care ocupa aici cea mai mare parte a anului. In sezonul turistic, pot fi vazuti uneori peste o suta de turisti, cei mai multi tineri, indreptandu-se de dimineata spre gara mocantei. O plimbare de vreo 20 km la deal cu intoarcere in aceeasi zi poate fi extrem de aventuroasa. De fapt nu stii niciodata ce are sa se intample. Prima incertitudine este ora de plecare. Desi afisata, plecarea poate intarzia din varii motive. Un camion care incarca lemne este pe sine, sau locomotiva are vreo problema, sau nu s-a intors vreun vagon la vreme. Sau trebuie duse anumite materiale la deal si nu au sosit inca. Pe urma - deodata - seful de tren fluiera si toata lumea se grabeste spre vagoane. Trenul se pune incet in miscare, trece pe langa ateliere, magazii de lemne, case si magazine, mai luand vreun localnic, sau lasand ceva marfa vreunei pravalii. Toata valea traieste datorita mocanitei. Jos, destul de aproape, vuieste Vaserul, rau larg si puternic, cu multa apa care a purtat si plute pana la construirea caii ferate. La un moment dat trenul se opreste, aparent fara motiv, in mijlocul padurii. Lumea se da jos, vrea sa stie ce se intampla. De fapt este o oprire planificata: locomotiva trebuie sa ia apa. Un mic baraj aduna ceva apa dintr-un parau. Un furtun se lasa din locomotiva in apa si o alimenteza cu ajutorul unei pompe. Se fac poze, lumea se dezmorteste, alearga pe pajistea de langa apa, sau o ia pe coasta in sus. Fluierul ii aduce pe toti negresit in vagoane.
Alteori deraiaza un vagonet care transporta motorina pentru utilajele din deal. Personalul trenului sesiseaza problema imediat, inaintea oricarui turist. Cu un cric special ridica vagonetul si il repune imediat pe sine. Alteori asteptam pe linie abatuta trecerea vreunei drezine mai grabite. Sunt si locuri deosebit de frumoase, asteptate cu nerabdare de fotografi: curbele care ne arata intreg trenul, arcuit cu eleganta, vaile care se desprind din Vaser, dotate cu cai ferate secundare, sau tunelurile, din care locomotiva iese pufaind din greu. Apoi ne oprim intr-o gara, facem popas si adeseori intalnim tineri care au venit pe creasta pana aici si se intorc cu noi.
Seara ne inapoiem obositi in Viseul de Sus, la una din pensiunile ce au fost construite aici datorita mocanitei. Suntem fericiti: am inteles ca merita sa te implici in refacerea si intretinerea unei minuni a tehnicii vechi, care nu numai ca functioneaza, dar care a ajuns si atractie turistica de prim rang in turismul european.
Sigur, nu peste tot s-au pastrat mocanitele. Turistii montaniarzi mai in varsta isi amintesc desigur de trenuletul de pe Barsa. De la marginea oraselului Zarnesti, valea raului Barsa era intovarasita de o linie de tren ingusta care avea podurile ei, gari si ramificatii pe diferitele vai secundare ale Barsei. Se ajungea pe langa ea la Cabana Plaiul Foii si chiar la Cantonul Rudarita, intre Piatra Craiului si Fagarasi. Vechile locomotive cu abur pufaiau ducand taietorii de lemne in sus pe vale, lasau vagoanele in diferitele locuri unde se taiau brazii si apoi isi terminau treaba. De intors, vagoanele pline cu busteni se intorceau singure, la vale, conduse numai de un franar. Niste ploi mai zdravene, cu inundatii, au stricat linia prin anii saptezeci si s-a luat atunci hotararea de desfiintare a mocanitei - mai usoara decat reparatia - si de inlocuire a ei cu camioane. Pe atunci aveam motorina de ajuns, era ieftina si de poluare nu se sinchisea oricum nimeni. Doar turistii care dispar periodic in norii de praf ridicati de camioanele grele, fiind in acelasi timp invaluiti de fumul negru al esapamentului, mai regreta mocanita, mai ecologica si mai bine incadrata in peisajul montan.
_______________________________________
Baieti scrieti! Nu va ingropati TALANTUL!
Kf
|
|
